Print this pageShare on FacebookPin on PinterestTweet about this on TwitterShare on Google+Share on TumblrShare on YummlyEmail this to someone

Tort vegan cu fructe de padure si ciocolata este rezultatul combinatiilor de ingrediente preferate intr-un desert, ciocolata amaruie impreuna cu fructele de padure dulci acrisoare. Si pentru ca totul sa fie natural 100% am folosit indulcitorul natural de la Green Sugar

Tort-vegan-cu-fructe-de-padure-si-ciocolata-3 Tort-vegan-cu-fructe-de-padure-si-ciocolata-2b Tort-vegan-cu-fructe-de-padure-si-ciocolata-1 Tort-vegan-cu-fructe-de-padure-si-ciocolata

Ingrediente blat

  • 2 linguri seminte de in
  • 6 linguri apa
  • 10 linguri ulei de cocos
  • 120 ml Green Sugar
  • 1 lingura miere
  • 200 g faina alba de grau
  • 1/2 lingura cacao
  • 2 lingurite praf de copt
  • 2 lingurite scortisoara
  • coaja rasa fin de la 1 portocala
  • 1/2 lingurita sare

Ingrediente crema

  • 300 g fructe de padure, proaspete sau congelate
  • 200 ml frisca vegetala
  • 3 linguri indulcitor natural Green Sugar

Ingrediente topping

  • 200 g ciocolata, 60% cacao

Mod de preparare

  1. Incalziti cuptorul la 160 C si pregatiti o tava cu diametrul de 18-20 cm, putin mai mica decat cea clasica cu inel.
  2. Intr-un bol mic, amestecati semintele de in cu apa si puneti deoparte.
  3. Intr-un vas la foc mic incalziti uleiul de cocos, indulcitor natural Green Sugar si mierea. Amestecati din cand in cand, lasati  pana cand s-a topit uleiul si puneti deoparte la racit.
  4. Dupa ce s-a racit puneti semintele de in in compozitia racita de mai sus. 
  5. Separat amestecati faina cu praf de copt, scortisoara, cacao, sare si coaja de portocala.
  6. Puneti impreuna cele doua compozitii, cea de faina cu cea lichida si amestecati pentru a se omogeniza. Nu amestecati prea mult, doar pana cand s-a absorbit toata faina. Apoi turnati blatul in tava cu hartie de copt. 
  7. Coaceti timp de 30 min, nu lasati cu mult peste acest timp, chiar daca vi se pare ca nu este coapta suficient. E gata daca mijlocul este inchegat, verificati cu o scobitoare.
  8. Lasati la racit pe un gratar. Dupa ce s-a racit, taiati blatul in 3 parti egale,
  9. Pentru crema: puneti intr-un blender 100 g fructe de padure, mixati pentru a obtine o pasta. Apoi bateti frisca si amestecati impreuna cu pasta obtinuta si cu celelalte 200 g fructe de padure intregi. Puneti indulcitorul natural Green Sugar dupa gust, aprox 3 linguri, in functie de cat de acrisoare sunt fructele.
  10.  Topiti ciocolata pe baie de abur. Dupa ce s-a topit, luati cate o lingura de ciocolata si faceti linii neuniforme de ciocolata pentru a le folosi la ornat.
  11. Pentru ansamblarea tortului, incepeti cu o felie de blat, un strat de crema si cealalta felie de blat si inca un strat de crema, terminand cu o felie de blat. 
  12. Turnati un strat de ciocolata peste ultima felie de blat. Lasati sa se intareasca dupa care treceti la ornarea de pe margine a tortului. Pana acum ciocolata topita si-a mai schimbat consistenta, fiind mai tare, exact ce avem nevoie. Pe lateralul blatului din partea de sus, puneti ciocolata de jur imprejur, iar apoi prindeti bastonasele de ciocolata pe acea zona, apasand usor cu degetul.
  13. Inainte sa serviti tortul, lasati cel putin 30 min la temp. camerei si folositi un cutit incalzit in apa fierbinte, pt. a patrunde usor prin stratul de ciocolata.

 

Print this pageShare on FacebookPin on PinterestTweet about this on TwitterShare on Google+Share on TumblrShare on YummlyEmail this to someone
Pui cu cartofi la cuptor
Mini cheesecake vegan cu dovleac